Află dacă suferi de sindromul

post-avort

Ce este Sindromul post-avort?

N

incapacitate de a depăși teama, mânia, tristețea sau vinovăția după avort

N

incapacitate de a jeli pierderea copilului

CHESTIONAR INTERACTIV DE  AUTOEVALUARE DUPĂ AVORT

Dacă ai răspuns „Da” la cel puțin două întrebări, ai nevoie de consiliere post-avort.

Vei avea alături de tine un consilier experimentat, plin de compasiune și înțelegere, fără prejudecăți și pregătit pentru a te ajuta să descoperi domeniile din viața ta ce au nevoie de vindecare.

Aveam o stare de neliniște, eram în depresie, iar pentru că nu știam cui să-i cer ajutorul am început să caut pe internet consiliere post-avort. Mă întrebam dacă o să mă înțeleagă, dacă o să mă pot conecta cu ei. Am fost plăcut surprinsă când am ajuns acolo, de căldura pe care am întâlnit-o, de profesionalismul de care a dat dovadă echipa și de implicarea lor, toate acestea fără să aștepte nimic în schimb. De la primele întâlniri am simțit că pot să mă deschid, pot să am încredere pentru că și consiliera mea a fost deschisă și transperentă cu mine. Am avut încredere să fiu vulnerabilă, fără să mă simt judecată sau condamnată. Era prima dată când simțeam că cineva înțelege durerea ce-o purtam în suflet.”

Pacientă